CÂŢI DINTRE NOI NE ASUMĂM CEEA CE DECLARĂM?

Fraza de început: Iubire cu forţa nu există… de-aia, după ce am plătit-o, am dat-o în şuturi afară…

Expoziţiunea: (N-are nicio treabă cu subiectul nostru) Faptul că în jurul nostru nimic nu mai este normal, o ştim cu toţii, însă faptul că am pus intenţionat un acord gramatical greşit în această frază şi nu ai observat până acum, nu te face un om ieşit din comun, pur şi simplu scoate în evidenţă că ori nu prea eşti dus la şcoală ori eşti obosit ori eşti o mătură.

Intriga: (Femeile iubesc intrigile)A fost odată un om simplu care “învăţa bine la şcoală, avea note mari, nu supăra pe nimeni, vorbea frumos, păpa tot… nu se futea în cur, etc. etc.” şi a omorât câteva milioane de oameni. De asemenea a fost un om care rămânea corigent la şcoală, vorbea aiurea, era un ciudat, machia o fi fost nebun, maică, cică ar fi fost şi gay, şi a ajuns unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă, premiat, aplaudat şi declarat geniu. Ce aveau cei doi în comun, cu excepţia unui penis şi a unui anus? Păi, erau de aceeaşi cetăţenie şi… atât. A, da. Unul era un nebun după ştiinţă şi celălalt era nebun.

Ce au lăsat în urmă cei doi? Unul, care promitea a fi un om exemplar în copilărie a ajuns unul dintre multele degete înfipte-n curul umanităţii, iar gayul a ajuns părintele unei ştiinţe extraordinare, care, zic şi eu să nu tac ca Gogu, este o împletitură de filozofie, matematică, fizică, chimie…  adusă la rang de o imposibilă frumuseţe.

Desfăşurarea acţiunii: Ăla bun l-ar fi scalpat pe ăla afurisit. Cică acest lucru nu s-a întâmplat că ăla rău avea deja chelie.

Unde vreau să ajung cu această barbologie de origine mutantă? La simplul fapt că pe mâinile unui mediocru a căzut atâta putere încât l-a dus la un grad înalt de demenţă pe care multă lume se fereşte să o declare oficial, însă pe care unii se hazardează să o catalogheze drept genialitate, sclipire, spuneţi-i cum vreţi. În jurul numelui acestui om au rămas mii de gropi comune, lacrimi şi gunoi şi gunoaie, încât toate acestea formează un monument funebru, lugubru care nu mai poate fi dărâmat nici măcar cu descoperirea antidotului pentru SIDA.

Partea bună este că pe mâinile celuilalt a căzut atâta putere de înţelegere şi analiză, încât depăşeşte puterea noastră de înţelegere a binelui (poate şi răului) care ni s-a întâmplat în materie de cunoştinţe şi avantaje materiale de câteva decenii încoace.

Punctul culminant : De fapt, spre surprinderea dumneavoastră, punctul culminant se transformă în intrigă, vreau să spun “în ceva intrigant”, ceea ce este culmea: oamenii liberi de azi, cu dreptul la replică îşi dau astăzi cu părerea despre cine a fost şi ce a fost ăla şi ăla. (Inclusiv eu îmi exercit azi şi acum acest drept.) Oamenii de azi îşi permit să mi-l judece pe acel cu care nu au stat de vorbă, pe acel despre viaţa căruia nu cunosc practic nimic, pe acel care a pictat în culori închise istoria sau a refractat lumina omenirii în prisma cunoaşterii. Oamenii aceştia, inclusiv eu, ÎŞI DAU CU PĂREREA! Nimic rău, până aici, dar de la a expune o idee până la a judeca e cale lungă. Nimic rău nici până aici, oricât de mult ne-am fi îndepărtat de simpla părere.

Dar…

Deznodământul:

Partea frumoasă a tuturor lucrurilor, în fiecare dimineaţă când te terzeşti în pat, este că oricât de căcat a fost ziua anterioară, soarele tot a răsărit undeva la est. Şi sculându-te cu greu, calci în voma de la beţia de azinoapte şi adio fluturaşi roz pe tavan şi filme porno educative cu inorogi şi prinţese zoofile. Pentru astfel de momente există o vorbă: “Iubirea este un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă şi un suflet smuls din piept… dar dă-o-n morţii ei de curvă, putea şi ea să facă curat înainte să plece!“

Întreaga mea viaţă a fost conturată de proverbe, motto-uri, citate, zicale şi alte râgâieli de genul acestora care m-au ghidat mai bine sau mai prost în viaţă, aşa cum era ghidat orbul de un labrador prostuţ şi acel om a murit de cancer. Vorba aia: “Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… până şi dumnezeu are un Rolex!” De aceea este a nu-şiu-câta oară când scriu un articol cu ditamai vorbele de-ţi ia respiraţia.

Dar de data asta nu voi mai publica acele vorbe derivate ale marilor gânditori derivaţi ai secolelor OTV şi PLM! De data aceasta vom vedea ce ne spune lumea din jur.

De aceea aş vrea să încep cu puştoaicele de 70 de ani din satul meu, care sunt credincioase mai ceva ca papa, dat fiind faptul că se mai şi închinau în stil catolic cu mâna stângă, dreapta fiind ocupată cu sticla. De la ele am auzit în nenumărate rânduri o vorbă, expresie mai degrabă, de uimire pentru orice ciudăţenie de pe altă planetă, cum ar fi wc-ul în casă, telefonul fără fir, sexul cu un singur bărbat, săpunul sau unghera. Acea vorbă suna în felul următor: “Doooaaamneee!, mânca-ţi-aş pula ta!“. Acum, vorba aia, “dumnezeu mi-e martor că sunt ateu!“, dar nu sună un pic a blasfemie?!, pentru nişte cadavre plimbătoare pe la birturi, care îi ling tălpile părintelui, acel om zis şi “fratele nostru mai mare şi mai bogat“, doar-doar le va face o slujbă la înmormântare să moară cucuvelele de ciudă. Încurcate sunt prezervativele cerului!, sau după cum ar zice un vecin de pahar din sat: ”E futai încâlcit în satul ăsta!“

Şi cum “pizdoancele* nu sar prea departe de vagin“, ce-ar fi să mai vorbim şi de câteva mai de pe la ţară, mai de pe la oraş, că tot acolo e! După cum spune proverbul “mai bine să i-o pui unei urâte timp de 5 minute, decât să rămâi toată viaţa virgin“, văd evoluând în jur câteva relaţii de tip democratic, adică “tu mi-o pui mie şi eu îţi pun sechestru pe penis“, relaţii care în câţiva ani se întăresc, se sedimentează şi rămân până la moarte, motiv pentru care dealtfel s-a şi inventat adulterul. Ca rezultat al unor astfel de relaţii se nasc târziu de prematur nişte chestii, pe care în continuare îi vom numi copii. Vorba românului: “aşa vecin, aşa fiu!“. Astfel de copii ajung la uimitoarele performaţe de a comunica prin semne la vârsta de 5 ani, iar la 6 ajung chiar să facă diferenţa dintre budă şi fotoliu. Însă unul de 8 anişori a depăşit orice aşteptare atunci când mi-a spus ferm hotărât, probabil primele lui cuvinte: “O fut pe Simona Senzual!”.

Însă, propun să revenim la femei: “Pentru mine femeile sunt precum maimuţele: îmi place să mă uit la ele, dar de unde atâtea banane să le pot lua acasă?!“. Sunt convins că femeile sunt cele mai delicate forme alt omului, dar sunt şi mai convins că wc-ul nu este numai pentru bărbaţi. Dar, până la urmă, pentru fiecare există câte o femeie potrivită, dar vorba aia: “Să nu uităm că nu există femeie frumoasă fără uscături cu bani şi maşini scumpe care le îmbracă, le poartă în puf şi le toarnă copii cu penisul şoferilor personali!“

Cu alte ocazii o vom lălăi verbal şi pe alte subiecte, că vorba aia: “Pula lungă, lăbăria omului!“

Eternul P.S.: O să mă pască iadul pentru articolul ăsta!

…

*Notă: pizdoancă: Termen împrumutat de la un amic, care a binevoit să îmi împută vocabularul, şi-aşa prea bogat. Sensul cuvântului este uşor de descifrat, iar etimologia sa este lesne de dedus. Muie Steaua!

Am futut-o ca robotul

De a apucat-o strechea,

Însă când şi-a ferit botul

I-am umplut toată urechea!

Morala: Nu scuipaţi!

.

..

…

P.S.:

Vroiam să scriu un articol care nu ar fi fost altceva decât o bătaie de joc la adresa ridicolului absurd în care stăm cu fundul ca într-un wc înfundat cu diaree şi plin  ochi. Început de-o filosofie care a suferit grave mutaţii, nu-i aşa?, care nu face altceva decât să mă treacă în rândul celor care nu îşi găsesc locul în societatea noastră vie, în mişcare, care se bazează pe viteză, tehnologie, comunicare rapidă şi de la distanţă, limbi în curul de mai sus, muci în capul plecat al proştilor-virtuoşi,   bdghfghm slgjhkdrp gkfvs rgb.b.sdvs. rbd.bes.fbdfd… PULA!

În mai puţin de 24 de ore am văzut două filmuleţe atât de asemănătoare şi totuşi diametral opuse, încât mi-am întors privirea spre animale şi m-am gândit că poate Darwin s-a înşelat puţin. Nu am să postez filmuleţele aici, pentru că nu suntem site de publicitate gratuită pentru alte saituri de mai mare jena decât popularitatea. Ideea este că undeva pe Terra o maşină a călcat o fetiţă de 2 ani, apoi altă maşină a călcat aceeaşi fetiţă, niciunul din cei doi şoferi nu s-a sinchisit să evite deşeul de pe stradă, cum dealtfel niciun trecător nu s-a deranjat să asigure traficului o fluenţă favorabilă şi să transporte cârpa la vreo urgenţă, ceva. Mai mult, unul s-a ferit de trupul acelei fetiţe ca de o vomă din mijlocul Bucureştiului.

În altă ordine de idei, adică exact în direcţia opusă, un amic a publicat un filmuleţ în care un câine lovit de vreun… om care se grăbea cu maşina în treaba sa foarte importantă care nu suporta întârziere zăcea pe mijlocul unei autobenzi. Noroc că pe lumea asta mai există şi fiinţe care au suflet cald, căci un alt câine pur şi simplu şi-a salvat seamănul riscând să ajungă la rândul său marcaj rezonator peste care grăbiţii noştri oameni dotaţi cu inteligenţă şi tehnologie de vârf ar fi trecut ca peste fetiţa de mai sus.

Un astfel de articol nu prea îşi găseşte locul pe găini, dar se pare că nici omul nu îşi mai găseşte locul pe Pământ, iar dacă lumea s-a întors cu curul în sus, cred că ar fi cazul ca cineva să se apuce să o fută ca să îi aducă minţile la cap până nu ne calcă şi pe noi tramvaiul când ne băgăm în pat la somn.

… în morţii lor de oameni… şi când mă gândesc că uneori îi condamnam pe mizantropi.

De când a inventat omul roata parcă nici tigrii nu mai sunt sălbatici.

Altfel spus: mi-am întors faţa către animale.

Vom reveni cu gânduri mai bune, odată cu desfiinţarea banilor.

Vă convine sau nu, suntem cu toţii o gloată mare de proşti. Proşti suntem cei care plecăm capul la bunul mers al lucrurilor şi îi mulţumim lui dumnezeu pentru nimicul acesta ca o mană, proşti suntem cei care îi furăm pe proştii care se bucură cu ce au, proşti suntem toţi cei care pierdem timpul cu învăţatul, proşti suntem cei care tragem mâţa de coadă până îi deşirăm toată spinarea bazându-ne pe legendara şcoală a vieţii, proşti suntem cei care aprobăm, proşti suntem cei care dezaprobăm, proşti suntem toţi cei care suntem răi, proşti suntem cei buni, proşti suntem noi, ateii, proşti suntem toţi credincioşii, proşti suntem cei care ne credem proşti, proşti suntem cei care ne credem deştepţi, proşti suntem cei slabi, cei tari, cei ce conducem, cei ce ne lăsăm conduşi, cei care cerşim, cei care dăm, cei care suntem zgârciţi, imaturii, maturii, tinerii, bătrânii, echilibraţii, dezordonaţii, muritorii.

Nu ştiu cine, deunăzi, a făcut un reportaj pentru a scoate în evidenţă cât de proşti suntem, întrebând oameni de pe stradă dacă ştiu cum a fost creat universul. Printre răspunsurile tuturor proştilor cel mai prost a răspuns:

“- Cum credeţi că a fost creat Universul?

- PROST!”

Un sociolog trăgea concluzia că omul de astăzi nu mai ştie să asculte. Cărţi vechi spun că aşa a fost omul dintotdeauna. Din păcate fiecare om vrea să se asculte cel mai mult pe el. Scria undeva o propoziţie cu tentă pedagogică:

“Nu am învăţat nimic în timp ce vorbeam.”

În privinţa aceasta internetul, această aparentă sursă de informaţii utile, permite exprimarea oricui, oriunde şi oricum şi astfel nimeni nu mai este interesat decât de ceea ce spune. De asemenea, internetul nu face decât să reducă minţi şi-aşa prea limitate, să înghită timp fizic şi să-l tranforme în fps-uri, “like-uri”, subtitrări de pe regie.ro, sau sex sălbatic cu mâna stângă.

Dat fiind faptul că suntem proşti (şi ar trebui toţi să fim conştienţi de asta) nu înseamnă că trebuie ne lăsăm purtaţi de starea de plutire prin timp, ca sticla aruncată la voia întâmplării în valuri cu mesajul din ea: “Ana are iarbă, n-are mere, tata se pişă curcubee după ce bea bere!”.

Trebuie să fim nebuni – şi nu sunt sigur că nu suntem – să credem că există starea de echilibru, dar cred că se merită să fim atât de proşti încât să încercăm să o atingem.

Prezenta postare poate rămâne la nivelul de labă tristă undeva în blogosfera oamenilor cu acces la internet, dar se merită să fiu atât de prost încât să o fac publică. Eu pot să trăiesc cu mintea împăcată că am râgâit ceva de bine în mijlocul oceanului şi măcar un om poate să audă.

…

Lumea este rea, spun părinţii. Şi aşa mi se pare, căci în ciuda marilor mişcări de pacificare a lumii (din care sunt sigur că unii oameni scot o mulţime de bani) omul este mai întâi de toate un egoist şi apoi o entitate dintr-un corp viu al minusculului nostru Pământ. Femei, bărbaţi, bătrâni, tineri, bogaţi, săraci, minorităţi, majorităţi, rasişti, negrii, germanicii, latinii, slavii, asiaticii, etc. toţ sunt nemulţumiţi, toţi sunt neîndreptăţiţi, toţi sunt centre de universuri şi soluţie la această problemă veche numai o minte echilibrată şi perfectă ar putea-o da. (Şi nu, nu mă refer la vreun dumnezeu. De fapt nu mă refer la nimeni şi nimic anume.) De aceea se moare de foame pe lume, când mâncarea se strică în cantităţi industriale zilnic, de aceea se moare brutal, când siguranţa stă în mâinile tuturor, de aceea în ciuda iluziei că evoluăm, bătem pasul pe loc. Suntem ca nişte şosete. Nu ştiu dacă am fost vreodată albe, imaculate, dar de schimbat văd că nu ne-am schimbat… şi ştiţi ce se întâmplă cu şosetele când nu se schimbă.

Vai. Ai citit până aici?! Pentru asta am să îţi dau o bere.

Eşti un prost că ai citit până aici, erai un prost dacă nu citeai deloc. Totuşi, chiar dacă s-ar dovedi atât filozofic, cât şi ştiinţific că suntem cu toţii proşti, oare nu am putea fi nişte proşti fericiţi şi mai puţin indiferenţi?

Partea comică a articolului este: NU! NU PUTEM FI!

Din jurnalul unui ucigaş în serie.

M-am născut într-un cămin

Care ardea uşor

Şi am căzut dintr-un vagin

Pe jos pe coridor.

Fugea tăticul ca şi gândul

Cu faţa arsă bine

Alunecând şi-a rupt şi gâtul

Când a călcat pe mine.

…

Sexul l-am văzut devreme,

Cu nenea de la trei

În nişte poziţii extreme

De nu crezi nici să vrei.

Şi n-avea penisul prea mic

Şi cam durea, of Doamne!

Dar parcă nu simţeam nimic

Când îmi dădea bomboane.

…

La şcoală eram ca un rege

Şi aveam şi propriul tron:

În wc vroiau să mă-nece

Şi-mi spuneau: “Avorton!”

Şi pe colegii mei, acuma

Mai opreşte-i dacă poţi

Dar brusc au terminat cu gluma

Când i-am cam tăiat pe toţi.

…

Un tată vitreg am avut

Şi-i cam plăcea alcoolul.

L-am dezvăţat c-un ciob în gât

Şi-acum îi place solul.

Şi-o soră mama mi-a adus

Ce-i plăcea să se fută.

Şi cum n-avea IQ cu plus

Am făcut-o mai multă.

…

Credincios eram mereu

Cu frică de Isus şi cruce

Şi mă întrebam: “Und’ Dumnezeu

Mama mea tot fuge

Cu un totpor înfipt în spate

Fără de cap, făr’ de picioare?!

Încă mă mai mir cum poate

Să caute dup-ajutoare”.

…

Am fost îndrăgostit şi eu

Şi am iubit o fată

Dar nu înseamnă c-a fost greu

S-o tai bucată cu bucată.

M-a înşelat numai puţin

Cu oameni cei-mai-cei

Staţi calmi, vă rog, nu sunt cretin:

I-am tăiat şi pe ei!

…

Acum stau singur în celulă

Şi e pustie puşcăria

Că mi-au pus problema-n gură

Şi le-am mâncat jucăria.

Cu paznicii am fost mai calculat

Că cei fierţi o să ajungă

Deci i-am pus la congelat

Că va fi  iarna lungă.

…

Dac-aţi citit pân la final

Nu-mi declaraţi război

Că la următorul val

O să urmaţi şi voi.

…

Muie Steaua!!!

Să nu credeţi că este uşor să începi un articol, în orice domeniu ar fi acesta, orice temă ar avea care să conţină subiecte interesante. Nu că mi s-ar rupe mie şoseata în călcâi dacă vă place tuturor articolele noastre sau nu. A te apuca să creezi ceva ce nu există este ceva al dracului de greu. Mai greu ca o cină luată cu soacra, mai ales dacă aceasta ştie şi arte marţiale. Şi la prima încercare poate că veţi obţine ceva extraordinar şi, imediat, când aţi repetat procedura puteţi da greş până la fatalitate. Spre exemplu dumnezeu! Nu se apucă el de făcu bărbatul şi apoi îi ieşi femeia?!

Uitaţi, spre exemplu presupunem că în acest articol vom vorbi despre wc-uri. Ce căcat poţi scrie despre un wc? Începeţi voi un articol, că nu poţi să te apuci să spui poezii ca despre… Hitler. Chiar dacă la wc mergeţi cu toţii mult mai des decât la bibliotecă, nu puteţi să vă apucaţi să spuneţi: “Cel mai vizitat loc din lume este WC-ul!” sau “Nu eşti om pe lumea asta dacă nu te-ai căcat măcar o dată în wc şi nu ai tras apa după!”.

Sau să presupunem că vom vorbi despre şosetele de sub pat. Aparent nu ai ce spune despre despre ele, dar când iei rufele de pe sârmă şi te apuci de împerecheat, o iei în mână că un ciorap a rămas sub pat şi acolo îl vei găsi după 2 ani plin de praf şi de căcăreze de şoricel că v-a fost lene să vă luaţi o pisică. Dar cum ar putea un articol să sune atrăgător cu un astfel de subiect? “Nu mai cumpăraţi şosete a-mproasta! Uitaţi-vă sub pat!”?

De asemenea, un articol trebuie să fie cât mai original. Astfel, veţi avea nevoie ori de un subiect original, cum ar fi: “penisul de porc din piele de mangustă”, “chitara cu cinci corzi şi o prostituată virgină” sau “slăbitul în 3 paşi şi mult sport”, ori de o abordare ieşită din comun a oricăror subiecte. De exmemplu, dacă vorbeşti despre modă, ar fi indicat să începi a vorbi despre ea prin aţi exprima ideile personale, adică nu începi aşa: “Moda, aceast fenomen sublim al societăţii care îmbracă continuu gusturile celor care ştiu să o aprecieze…”. Ar fi indicat să foloseşti o formulare introductiva ca: “În morţii mamii ei de modă, starea letragică a maselor conduse de câţiva homosexualii-şefi ai Terrei, care se manifestă la nivel global ca o ciumă care pe mine mă omoară şi pe alţii îi jumuleşte de bani…”

Cu alte cuvinte, e greu să te apuci de treabă, aşa că dacă tot vă aşezaţi în faţa calculatorului, decât să iasă foc din circuite, mai bine intraţi la Favorites, daţi click pe situl vostru porno preferat şi totul va veni de la sine.

P.S. Dacă aţi strâmbat din creier când aţi citit formularea “poezii despre Hitler”, lăsaţi-mă să vă dau eu un exemplu mic:

Foaie verde şi-o arsură,

Cu levierul peste gură,

Ce ochi avea Adolf seara?

De evreu, arşi cu ţigara!

Vă urez un început de sfârşit de săptămână de…plasat! Acum vă puteţi întoarce la pornăciunile voastre.

Într-o zi de vară, pe vremea când umblam prin pădurea adormită sub corzile perfect acordate ale soarelui, la rădăcina unui salcâm ocrotitor cu frunze dese ca un macat crud cu împletitură de crenguţe fragede, în imediata apropiere a unui ghem strălucitor de rugi, în amorţitorul cântec de ciocârlii acordat de greieraşi, stăteam eu într-o bâtă şi mă scobeam în nas.

Priveam nedumerit petecele de cer limpede de un albastru bizar, lunecând dincolo de stelele ce stăteau ascunse sub greaua spumă deasă de lumină, dincolo de orice moarte fizică a universului, păşind cu gânduri învineţite pe marginea lumii într-un echilibru înspăimântător şi mă întrebam subit: “Mă, cum pula mea?!”

Când cele trei dimensiuni cuprindeau întreaga pădure ca o matematică desluşită sub vocea chemătoare a cucului şi fiecare dimensiune se diviza în alte trei, imperceptibil trecându-mă prin toate cele nouă, ca pe o particulă adimensionată, ca pe un fulg de păpădie rătăcit în văzduhul nopţii care se încăpăţânează să cuprindă maculatul codru al minunilor bio-chimice, am avut senzaţia că prind cu degetul arătător cea de-a zecea piesă a puzzelului – pe care noi îl numim viaţă – şi anume timpul, iar când să o chem la mine, am simţit cum apuc mucul de coada lui uscată şi l-am tras afară cu o satisfacţie de mi-a gâdilat toate sinusurile.

Şi, în timp ce rulam prada în biluţe  între degete şi o priveam cu o plăcere care parcă provoca dependenţă pentru mâini  să căute din ce în ce mai adânc, vedeam cum se gătea prima formă de viaţă primitivă, cum prindea forme din ce în ce mai regulate, în condiţii vitrege, toxice şi fierbinţi. Simţeam cum ADN-ul îşi încolăcea corpul ca şerpii care caută la infinit explicaţia vieţii fără picioare şi totuşi pot să meargă. Evoluţia accelera printre firicelele de praf care se scăldau în oala de căldură şi lumină, pusă la foc mic şi cele mai elementare procese bio-chimice nu îşi găseau explicaţia, în schimb, ridicau din piatră seacă şi sol golaş o pădure verde de salcâmi, năşteau mii de insecte, târâtoare, pe mine, pe noi şi se leagau toate într-un singur gând, când… a venit prostu’ de Mişu cu vacile prin spatele meu şi a futut tot meciul.

Mi-am luat caprele şi am plecat acasă.

…

P.S. V-aş recomanda să vă aşezaţi pe un scaun şi să vă acordaţi 30 de minute de meditaţie, filmându-vă. Dacă sunteţi atenţi apoi la filmare veţi observa o scenă deosebit de comică. Noapte bună celor care mâine lucrează şi “Muie Steaua!” celorlalţi.

Nu ştiu cine mi s-a plâns, oricum au fost câţiva, că găinile au murit. Greşit! Găinile nu mor, ele trec strada. De aceea, pentru fanii găinilor vom mai publica articole în continuare şi ne vom strădui ca acestea să fie mai dese ca o erecţie de pensionar.

Mă gândeam adineauri, în timp ce găteam o ciorbă de pui mort şi dezbrăcat, la ce dracului ne trebuie hainele în miezul verii, când transpir la umbră ca într-un pat surprins în curul gol de 10 nimfomane şi un homosexual ieşit de la abstinenţă. Dar ideea despre necesitatea hainelor mi-a fost risipită de fraza:

PĂI DACĂ NU SE INVENTAU CHILOŢII, ERA VAI DE PULA NOASTRĂ!

…

Şi dacă tot vorbeam despre haine, vreau să mai adaug faptul că totuşi căldura asta are şi avantajele ei, pentru că cel puţin la nivel vizual transformă ursoaicele polare din timpul iernii în cele mai interesante vedete porno. Femeile mai în vârstă când le văd, bag samă că le poartă de grijă pentru sănătatea fetelor pusă în pericol, că mereu le aud: “uite şi fufiţa aia cu spatele gol, parcă nu i-a ajuns materialul şi umblă ca zdreanţa”, “muică, ţi-a ieşit curu’ afară!” sau “pune, fă, ceva pe tine, că-ţi fug ţâţele la vale!”. Paradoxal … sau nu!, bărbaţii când le văd nu au decât vorbe duşmăneşti la adresa mândrelor: “Fi-ţi-ar capu’ al dreacu’, fată, cu cârpa ta cu tot, că îl trezişi pe Zorzonel!” sau încep să manifeste un comportament sado-masochist: “Uite-o, bă, ce crăpătură, da-mi-aş cu pula în cap!”. Oricum, totul se duce pulii de suflet când una din cele câteva mii de picioroange opreşte lângă tine la terasă şi oftează angelic: “PULA MEA, CE CALD POATE FI!”.

Una peste alta (că mie aşa îmi plac fetele), nimic din ce am spus mai sus nu e mai obscen decât salariu minim pe economie! De aceea şi din multe alte motive mai mult sau mai puţin abstracte, te întreb şi pe tine cititorule:

TU CE AI FACE CU TREI ŞOSETE ŞI UN PREZERVATIV?

           Nu prea luăm poze de pe alte saituri să ne lăudăm cu ele, dar ce am găsit aici mi-a îndulcit dimineaţa! Vă invit şi pe voi să râdeţi de jegurile alea de americani, numai în măsura în care fotografia găsită pe un site american nu e făcătură. Dacă este, întradevăr, făcătură, creatorul să ne lingă între degetele de la picioare!