Postat de: muricel | decembrie 31, 2009

Izmene cu ciocolată

Mda. Cum televiziunile cocălărite difuzează deseară unele seturi de programe de mai mare jegul, cade din start statul cu ochii în televizor în noaptea cea sfântă a beţivilor şi chefliilor. Şi cum iar aţi început cu mesajele de la mulţi ani, de parcă anul ăsta ar fi fost fără cusur să iubim viaţa cu curul, cade din start petrecerea cu voi. Deci ce rămâne de făcut? Exact… “Pula mea!”

Astea sunt detalii care se rezolvă peste câteva ore. Acum când toţi sunt îngrijoraţi, respectiv fetele cu ce “curul meu” se îmbracă şi restul cu ce “curul fetelor” se îmbată, o amică îmi spune deprimată că este fleaşcă de supărare. Şi neoficial şi indirect m-a rugat să mă piş pe ceea ce se numeşte “Examen Naţional de Bacalaureat”, pentru că anul acesta şcolar bacul are loc, spune ea, “fără orale”. Acum nu ştiu dacă de-asta era ea supărată, că eu în momentul acela prindeam ciorapi cu aripioare, dar dacă reiese din ce am înţeles eu şi anume că fetele sunt ofticate că au fost eliminate oralele din bac, cred că va trebui să veniţi şi voi cu curcanul la examen, măi fetelor, că altfel nu ştiu cum o să treceţi. O nelămurire de om cu trei cucuie la piston am: analele s-au scos? că aţi mai avea o şansă!

Dar până una alta, la noapte trecem în 2010 şi altele o să belim şi tot noi o să mergem crăcănaţi şi o să ne căcăm împrăştiaţi ca raţa. Aşa că vreau, în numele colectivului care lucrează la îndrăgitul nostru blog de căcat (format din penalul de tase care mai postează aşa să arate că se mai epilează şi îşi lasă părul în formă de cruce pe piept şi veşnicul nemulţumit de hernia de disc la patinele cu motor a cravatelor de la Bucureşti) să vă urăm din tot sufletul şi cu cea mai profundă consideraţie:

CU OCAZIA NOULUI AN, OCAZIE CARE VĂ FACE SĂ TRIMITEŢI MESAJE CU URĂRI DE CĂCAT FURATE DE PE NET, VĂ URĂM: BĂGA-NE-AM PULA ÎN TELEFOANELE VOASTRE, ÎN CEI CARE AU BĂGAT MII DE MINUTE GRATUITE; SĂ NE FUTEM ÎN LIMBA CELOR CARE ÎNCĂ MAI TRĂIESC NUMAI AŞA CA SĂ RESPIRE AER SĂ ASCULTE MANELE ŞI SĂ CITEASCĂ CLICK ŞI LIBERTATEA; SĂ NE PIŞĂM PE PANTOFII NEGRI DE LA BUCUREŞTI, şi urările continuă la anul.

Vă dorim tuturor “muie steaua!” până retrogradează.

La mulţi ani, căcănarilor!


Răspunsuri

  1. bai, n-ai inteles nimic din ce am spus eu :) ) dar nu-i nimci, ai dres-o in stilul tau specific. si crede-ma, multe dintre colegele mele s-ar descurca mai bine la anale si orale decat la materia propriu-zisa. colegele mele, fostele tale colege, colegele multora :) )

    • eh… nu e vorba ca nu am inteles… da nu era pacat sa vorbesc despreucruri neinteresante?!:))

  2. [...] Sursa foto Related postsCine canta?de maine – UBUNTUVuvuzela, acum si pe Youtubepoze cu bilabadea joaca fotbal. arbitru: brad pitt tudorcoded by nessus Tags: blogoenciclopedia, cacanari, ganduri, oameni, societatePosted in ciupercarii diverse | No Comments » [...]


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.