Postat de: muricel | septembrie 24, 2011

Dintr-o serie în alta!

Din jurnalul unui ucigaş în serie.

M-am născut într-un cămin

Care ardea uşor

Şi am căzut dintr-un vagin

Pe jos pe coridor.

Fugea tăticul ca şi gândul

Cu faţa arsă bine

Alunecând şi-a rupt şi gâtul

Când a călcat pe mine.

Sexul l-am văzut devreme,

Cu nenea de la trei

În nişte poziţii extreme

De nu crezi nici să vrei.

Şi n-avea penisul prea mic

Şi cam durea, of Doamne!

Dar parcă nu simţeam nimic

Când îmi dădea bomboane.

La şcoală eram ca un rege

Şi aveam şi propriul tron:

În wc vroiau să mă-nece

Şi-mi spuneau: “Avorton!”

Şi pe colegii mei, acuma

Mai opreşte-i dacă poţi

Dar brusc au terminat cu gluma

Când i-am cam tăiat pe toţi.

Un tată vitreg am avut

Şi-i cam plăcea alcoolul.

L-am dezvăţat c-un ciob în gât

Şi-acum îi place solul.

Şi-o soră mama mi-a adus

Ce-i plăcea să se fută.

Şi cum n-avea IQ cu plus

Am făcut-o mai multă.

Credincios eram mereu

Cu frică de Isus şi cruce

Şi mă întrebam: “Und’ Dumnezeu

Mama mea tot fuge

Cu un totpor înfipt în spate

Fără de cap, făr’ de picioare?!

Încă mă mai mir cum poate

Să caute dup-ajutoare”.

Am fost îndrăgostit şi eu

Şi am iubit o fată

Dar nu înseamnă c-a fost greu

S-o tai bucată cu bucată.

M-a înşelat numai puţin

Cu oameni cei-mai-cei

Staţi calmi, vă rog, nu sunt cretin:

I-am tăiat şi pe ei!

Acum stau singur în celulă

Şi e pustie puşcăria

Că mi-au pus problema-n gură

Şi le-am mâncat jucăria.

Cu paznicii am fost mai calculat

Că cei fierţi o să ajungă

Deci i-am pus la congelat

Că va fi  iarna lungă.

Dac-aţi citit pân la final

Nu-mi declaraţi război

Că la următorul val

O să urmaţi şi voi.

Muie Steaua!!!


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Categorii

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.